
Atunci când te gândești la hidratare, primul gând care îți vine în minte e, probabil, un pahar mare cu apă rece. Dar poți obține o cantitate importantă de apă și din alimentele pe care le pui în farfurie. Multe fructe și legume conțin în proporție de peste 90% apă și, în plus, îți oferă vitamine, fibre și antioxidanți esențiali.
Mai jos vorbim despre cele mai hidratante 14 alimente care, îți pot susține hidratarea zilnică:
1. Castraveții – 96% apă
Cei mai bogați în conținutul de apă, din clasament, castraveții sunt aproape integral apă, dar asta nu-i face deloc banali. Sunt crocanți și răcoritori, iar mie mi se par una dintre cele mai șmechere legume, mai ales când vorbim de beneficii.
- Adaugă-i în salata de fasole, cu lime și coriandru.
- Consumă-i într-o salată asiatică de castraveți cu sos de soia și susan.
- Pune câteva felii subțiri de castravete în sandviciuri sau fă din ei un tzatziki răcoritor cu iaurt și usturoi.
2. Salata Iceberg – 95,6% apă
Nu degeaba se numește iceberg. Deși are puține calorii și nutrienți, e o sursă excelentă de hidratare.
- Folosește frunzele pe post de lipie pentru wrapuri cu carne sau tofu.
- Combin-o cu brânzeturi și nuci pentru o salată crocantă.
- Gătește-o rapid la tigaie cu ceapă și sos de soia.
3. Țelina – 95% apă
Are fibre, e ușor sărată natural și dă acea senzație satisfăcătoare de crocant atunci când o ronțăi.
- Servește-o crudă cu hummus sau brânză cottage.
- Adaug-o în supe sau tocană.
- Gătește-o rapid, în stil asiatic, cu sos de susan și puțin ghimbir.
4. Ridichile – 95% apă
Crocante și gustoase, ridichile sunt o sursă importantă de vitamina C și fibre.
- Rade-le alături de morcovi într-o salată crocantă și gustoasă.
- Servește-le cu iaurt și mărar.
- Coace-le în cuptor cu puțin ulei și sare; devin dulci și delicioase.
5. Salata Romaine – 95% apă
Față de iceberg, Romaine vine și cu un plus de vitamine (A, C, K) și fibre.
- Taie-o pe lung, stropește-o cu ulei de măsline și pune-o pe grătar.
- Soteaz-o ușor cu usturoi și lămâie.
- Servește-o simplu, cu parmezan și zeamă de lămâie.
6. Dovlecelul (zucchini) – 94,8% apă
Ușor, sățios și versatil, dovlecelul e bogat în vitamina C și mangan.
- Fă spaghete din dovlecel și gătește-l ca pe paste.
- Pregătește chifteluțe din dovlecei la cuptor sau budincă de zucchini.
- Taie-l felii, unge-l cu ulei de măsline, presară parmezan și coace-l.
7. Roșiile – 94% apă
Pe lângă apă, tomatele sunt pline de licopen – un antioxidant cu beneficii pentru inimă și piele.
- Fă o salată caprese cu mozzarella și busuioc.
- Gătește o supă Gazpacho din roșii proaspete.
- Adaugă roșii la sandwichuri sau în paste.
8. Ardeiul gras – 94% apă
Colorați, dulci, crocanți. Sunt plini de vitamina C și fibre.
- Umple-i cu carne tocată sau legume și coace-i.
- Pune-i în salate sau consumă-i ca pe o gustare crocantă.
- Taie-i pentru topping pe pizza sau bruschette.
9. Sparanghelul – 93% apă
Elegant, gustos și plin de antioxidanți
- Servește-l cu somon și lămâie la cuptor.
- Adaugă-l într-o omletă la cuptor cu brânză.
- Gătește-l la aburi și asezonează-l cu ulei de măsline și parmezan.
10. Ciupercile Portobello – 92% apă
Sunt sățioase, cu aromă puternică și puține calorii.
- Umple-le cu brânză sau legume și coace-le.
- Gătește-le pe grătar ca alternativă la burgeri.
- Taie-le și adaugă-le în paste sau salate calde.
11. Pepenele roșu – 92% apă
E cel mai dorit desert al verii: dulce, răcoritor, hidratant și plin de antioxidanți.
- Taie-l cubulețe și amestecă-l cu mentă, brânză feta și puțin lime.
- Servește-l rece de la frigider sau fă-l sorbet ori smoothie.
- Adaugă-l în boluri cu cereale și legume.
12. Spanacul – 92% apă
Spanacul este delicios, plin de fibre, fier, calciu și vitamine.
- Adaugă-l în supe, omlete sau smoothie-uri.
- Sotează-l ușor cu unt și usturoi.
- Servește-l crud în salate, cu ou fiert și avocado.
13. Căpșunele – 91% apă
Căpșunele sunt gustoase și parfumate, bogate în vitamina C, antioxidanți și fibre.
- Pune-le în salate cu rucola și nuci.
- Amestecă-le cu iaurt și ovăz.
- Adaugă-le la clătite sau în terciul de ovăz.
14. Broccoli – 90% apă
Ultimul, dar nu cel din urmă, broccoli e bogat în vitamina C, K, fibre și antioxidanți.
- Servește-l la cuptor cu usturoi și ulei de măsline.
- Adaugă-l în supe cremă sau în paste.
- Combină-l cu fructe (portocală, măr) într-o salată fresh.
Concluzie
Apa e vitală și poți să o consumi din multe surse. Multe alimente te pot ajuta să rămâi hidratat, în timp ce îți oferă fibre, vitamine, antioxidanți și gust. Într-o zi toridă sau atunci când nu simți neapărat setea, alege ceva proaspăt, gustos și hidratant din lista de mai sus. E o modalitate simplă și accesibilă să aduci un aport de nutrienți benefici pentru sănătatea ta.
