AcasăSpecialitățiStomatologieUn medic stomatolog...

Un medic stomatolog școlar la 6.000 de elevi. La sate, există doar opt cabinete în toată țara: „Principala cauză este subfinanțarea”

Peste un milion de elevi români nu sunt văzuți de stomatologi la școală, deși ar trebui. În medie, un singur medic dentist are în grijă 6.000 de școlari. Problema este și mai mare la țară, acolo unde sunt doar opt cabinete stomatologice, împărțite în patru județe. „Principala cauză este subfinanțarea”, spune președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Brașov, Mihaela Albu.

Carina are 6 ani și a venit în cabinetul stomatologic din școală pentru o consultație.

„Îmi place că imi repară dinții”, spune fetița.

„În România, funcționează 461 de astfel de cabinete stomatologice în școli, dintre care doar 8 sunt în mediul rural”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Venter.

Un număr prea mic, așa că peste un milion de elevi nu ajung niciodată să fie văzuți de medicii dentiști din cabinetele școlare. În municipiul Brașov, de exemplu, sunt doar trei stomatologi.

Trebuie să facem și consulturile claselor, trebuie să luam și partea de tratament a elevilor”, explică medicul stomatolog școlar, Andreea Sporea Moarcăș.

Potrivit celui mai recent studiu al Institutului Național de Sănătate Publică, în țară sunt aproape 500 de medici stomatologi școlari și ar fi nevoie de încă aproximativ 1300.

„Sunt de obținut o grămadă de autorizații, trebuie alergat pe la instituțiile statului, trebuie să îndeplinești niște condiții”, spune Nicoleta Știucă, directoarea unui liceu din Brașov.

„Principala cauză este subfinanțarea, pentru că am avea nevoie de multe cabinete, poate chiar în toate unitățile de învățământ”, declară Mihaela Albu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Brașov .

„Noi suntem pe lista de așteptare. Am vorbit cu autoritățile locale, cu primăria, și sperăm să se întâmple cât mai curând”, spune Pompilia Tișulescu, directoarea unei școli generale din Brașov.

Nici asistenți medicali nu sunt suficienți în școli. Lipsesc, în acest moment, aproape 1.500 în toată țara.

spot_img

Dieta keto: cum funcționează și de ce nu este potrivită pentru toată luma

Dieta keto e foarte populară. O vezi promovată pe social media, o auzi în discuții și apare frecvent la pachet cu tot felul de promisiuni de slăbire rapidă sau boost de energie. Și ca orice dietă populară, vine la...

Detoxifierea NU e o cură. Adevărul despre detoxifierea naturală a corpului tău

Probabil că și tu ai văzut, cel puțin o dată, reclame sau recomandări în social media la sucuri verzi, ceaiuri minune sau diete drastice care promit să îți curețe organismul de toxine în trei zile. După sărbători sau perioade...

Astm bronșic la copii: când se diagnostichează, ce semne ignoră părinții și de ce primăvara e cel mai greu sezon

Astmul afectează 1 din 10 copii în Europa. Ghid pentru părinți: când suspectezi astm la copilul tău, simptomele ignorate frecvent, diferența față de bronșite repetate, tratamentul de fond și greșelile cu inhalatoarele.