AcasăNoutățiAlergiile: ce sunt,...

Alergiile: ce sunt, de ce apar și cum le poți gestiona

Strănuți de fiecare dată când înflorește teiul? Îți apar pete roșii după ce porți o anumită bijuterie? Sau poate știi că anumite alimente îți provoacă reacții severe. Toate acestea au un numitor comun: alergiile.

De fapt, alergiile sunt o reacție a sistemului imunitar. Corpul identifică anumite substanțe inofensive (pe care le numim alergeni) ca fiind periculoase și începe să producă anticorpi împotriva lor. Cu fiecare contact, acești anticorpi determină eliberarea de histamină și alte substanțe chimice, care duc la simptome precum strănut, mâncărimi, lăcrimare sau chiar dificultăți de respirație.

De ce sunt atât de frecvente?

Alergiile pot apărea la orice vârstă, sunt mai frecvente la copii și adesea se transmit în familie. De ce unii oameni dezvoltă alergii și alții nu, rămâne încă un mister complet nerezolvat, dar genetica și mediul joacă un rol esențial.

Dacă vrei să aprofundezi subiectul și să afli mai multe informații despre alergii și mecanismele lor, te invit să urmărești podcastul Boabe de Cunoaștere cu medicul alergolog Claudia Adriana Nicolae: Despre alergiile alimentare și respiratorii.

Tipuri de alergeni

Alergenii se împart în mai multe categorii, în funcție de modul în care intră în corp: prin aer, prin piele, prin alimentație sau prin medicamente.

  1. Alergenii aeropurtați:


    Aceștia se inhalează și sunt responsabili de rinita alergică („febra fânului”) și conjunctivita alergică. Cele mai comune sunt: polenul, praful de casă, acarienii, părul și mătreața animalelor de companie, mucegaiul. Un aspect interesant este legătura cu schimbările climatice: temperaturile mai ridicate și nivelul crescut de dioxid de carbon duc la sezoane mai lungi și mai intense de polen.
  2. Alergenii de contact (cutanați): Provoacă reacții la nivelul pielii, numite dermatite de contact. Exemple: nichelul din bijuterii, latexul din mănuși, anumite plante, parfumuri sau cosmetice. Pielea se înroșește, apar mâncărimi și uneori bășicuțe.
  3. Alergenii alimentari: Pot varia de la reacții ușoare la anafilaxie (o reacție severă, care pune viața în pericol). Există sute de alimente cu potențial alergic, dar cele mai frecvente sunt: laptele, ouăle, peștele, crustaceele, nucile, alunele, grâul, soia și, chiar, susanul.
  4. Alergenii medicamentoși: Orice medicament poate provoca alergie, dar cele mai frecvente sunt antibioticele (penicilina), antiinflamatoarele nesteroidiene (ibuprofen, aspirină), anumite medicamente pentru epilepsie sau chimioterapicele. Reacțiile variază de la simple erupții cutanate până la dificultăți de respirație.

Simptome și riscuri

Manifestările alergiilor diferă mult: strănut, nas înfundat, lăcrimare, tuse, erupții cutanate, dureri de cap, greață. În cazuri rare, poate apărea anafilaxia – o reacție bruscă și severă, care se manifestă prin umflarea gâtului și blocarea căilor respiratorii. Aceasta necesită intervenție imediată cu adrenalină (EpiPen) și apel la 112.

Pe termen lung, alergiile cresc riscul de astm, de infecții repetate ale sinusurilor și pot afecta calitatea vieții.

Cum afli exact la ce ești alergic?

Diagnosticul îl pune medicul alergolog, prin teste cutanate realizate în cabinet (înțepături ușoare cu diferiți alergeni, pentru a observa reacția) sau analize de sânge care detectează anumiți anticorpii specifici.

Tratament și soluții

Prima regulă e simplă: trebuie evit contactul cu alergenul. Dar asta nu e întotdeauna posibil, așa că există și alte opțiuni:

  • Medicamente antihistaminice – reduc strănutul, mâncărimea și secrețiile.
  • Spray-uri nazale cu corticosteroizi – utile în rinita alergică.
  • Picături pentru ochi – calmează ochii roșii și lăcrimarea.
  • Decongestionante – pentru nas înfundat, dar doar pe termen scurt.
  • Imunoterapie (vaccinul antialergic) – expunere treptată la doze mici de alergen, pentru a reduce sensibilitatea organismului.

În cazurile severe, medicul poate recomanda corticosteroizi pe cale orală pentru perioade scurte sau chiar adrenalină injectabilă pentru urgențe.

Ce poți face zilnic

Pe lângă tratament, există și măsuri simple care reduc disconfortul:

  • aerisește corect, dar evită perioadele cu polen intens;
  • folosește huse speciale antiacarieni pentru perne și saltele;
  • spală-ți hainele și părul după ce vii de afară, primăvara;
  • evită fumatul pasiv și mirosurile puternice, care pot agrava simptomele;
  • menține un stil de viață sănătos: somn suficient, alimentație echilibrată, hidratare.

Concluzie

Alergiile sunt printre cele mai frecvente probleme de sănătate, dar și printre cele ignorate. De la simple strănuturi până la reacții severe, ele reflectă un sistem imunitar inflamat de stimuli inofensivi. Chiar dacă nu pot fi vindecate definitiv, alergiile pot fi ținute sub control astfel încât să nu-ți afecteze calitatea vieții. Cu ajutorul medicului alergolog, al tratamentului potrivit și al câtorva obiceiuri sănătoase, poți trăi o viață normală.

spot_img

Alimentele surprinzătoare pe care pediatrii le permit copiilor lor la cină

Sunt atât de multe lucruri în viața copiilor care nu țin de controlul părinților, așa că este de înțeles că aceștia pot deveni foarte preocupați de lucrurile pe care le pot controla — cum ar fi alimentația. Unii părinți...

Cum să-ți adaptezi mai ușor corpul la ora de vară și să-ți „resetezi axa intestin-creier. Nu mai simți oboseală și disconfort digestiv

Trecerea la ora de vară, care presupune „pierderea” unei ore de somn, este adesea percepută ca o simplă ajustare de rutină însă, în realitate, impactul asupra organismului poate fi mai complex decât pare la prima vedere. Această modificare aparent minoră...

Unghiile pot semnala boli grave. Semnul discret care poate indica probleme ale inimii, ficatului sau rinichilor

Unghiile nu sunt doar un detaliu estetic, ci și un indicator util al stării generale de sănătate. Specialiștii atrag atenția că modificările de culoare, formă sau structură pot ascunde uneori afecțiuni serioase, care nu sunt evidente în fazele incipiente. Semnul...